Schimbările climatice și temperaturile extreme

Acum mai bine de 200 de ani, Joseph Fourier, un fizician și matematician francez, a încercat să afle ce determină temperatura medie a Pămîntului. Ipoteza lui Fourier a fost că temperatura medie depinde de atmosfera terestră. În lipsa atmosferei, temperatura medie globală ar fi de aproximativ -18º C. Pe vremea lui Fourier, înainte de perioada preindustrială (1850-1900), această temperatură era de aproximativ 14º C. Pentru a explica această diferență de temperatură, Fourier a folosit o analogie între Pămînt și atmosfera sa și o cutie cu un capac din sticlă. Interiorul cutiei se încălzește atunci cînd radiația solară pătrunde înăuntru, iar căldura se acumulează în interior. Ideea că atmosfera Pămîntului acționează ca un izolator este prima formulare a efectului de seră. Eunice Foote, o cercetătoare americană, duce această idee mai departe propunînd, într-un articol din 1856 (redescoperit recent), ipoteza că schimbările în concentrația dioxidului de carbon din atmosferă contribuie la schimbările temperaturii terestre. Atmosfera acționează ca un izolator datorită prezenței dioxidului de carbon, dar și a altor gaze cu efect de seră cum ar fi metanul sau vaporii de apă. Această ipoteză, dezvoltat ulterior de englezul John Tyndall și de suedezul Svante Arrhenius, reprezintă un principiu fundamental în ceea ce privește efectul de seră și schimbările climatice. 

Gazele cu efect de seră în concentrații care apar în mod natural în atmosfera joacă un rol crucial în menținerea unei temperaturi medii globale suficiente pentru a susține viața. Activitățile umane, în principal arderea combustibililor fosili și defrișările, au perturbat acest echilibru natural prin creșterea concentrațiilor gazelor cu efect de seră din atmosferă. În anii 1930, englezul Guy Callendar a arătat pe baza observațiilor că temperatura medie globală creștere odată cu creșterea concentrației dioxidului de carbon din atmosferă. Conform măsurătorilor realizate la Mauna Loa în Hawaii, în iunie 2023, concentrația dioxidului de carbon din atmosferă a ajuns la 426 de părți per milion. Înainte de revoluția industrială, această concentrație era de aproximativ 280 de părți per milion. Cu cît crește concentrația gazelor cu efect de seră, cu atît mai multă căldură este reținută în atmosferă. Comparativ cu perioada preindustrială, temperatura medie globală a crescut în prezent cu aproximativ 1,1º C. Această creștere poate părea mică, însă efectele asupra schimbării climei sînt semnificative. De exemplu, schimbările climatice pot duce la intensificarea fenomenelor meteorologice extreme, cum ar fi valurile de căldură, secetele, inundațiile sau furtunile cu grindină de mari dimensiuni. 

Cred că cel mai bun exemplu prin care putem înțeleg mai bine aceste schimbări climatice sînt valurile de căldură, perioade prelungite (de cel puțin trei zile) cu temperaturi ridicate. Dacă ne gîndim la ultimii ani, valurile de căldură par să fie un fenomen obișnuit pentru Europa. Impactul valurilor de căldură este observat de la plajele Mediteranei pînă în fiordurile nordice. În contextul schimbărilor climatice, studiile științifice au arătat că frecvența, intensitatea și durata valurilor de căldură au crescut în ultimele decenii la nivel global, această tendință fiind în concordanță cu proiecțiile pentru deceniile următoare ale modelelor climatice. Creșterea temperaturii medii globale schimbă distribuția temperaturii pentru o anumită regiune. Să considerăm o regiune în care temperatura medie (calculată pe baza observațiilor realizate pentru o perioadă lungă de timp) este de 20º C. Valorile apropiate de 20º C sînt cel mai frecvent observate, iar cele de -10º C sau de 40º C mult mai rar. O creștere a temperaturii medii globale cu 1,1º C deplasează distribuția temperaturii din regiunea noastră către valori mai mari. Crește astfel probabilitatea de apariție a zilelor cu temperaturi foarte ridicate. 

Impactul valurilor de căldură îl resimțim deja. Numai anul trecut, valurile de căldură din Europa au fost asociate cu aproximativ 61.000 de decese. În orașe, efectul insulei de căldură urbană amplifică impactul valurilor de căldură, afectînd în principal sănătatea populației și punînd presiune pe sistemul de alimentare energetică. Iar acest impact va continua să crească odată cu creșterea temperaturii medii globale. 

Schimbările climatice nu sînt o noțiune abstractă, ceva ce se va întîmpla peste 50 sau 100 de ani. Observăm deja efectele acestor schimbări: de la creșterea frecvenței valurilor de căldură și a altor fenomene extreme la topirea calotelor polare și creșterea nivelului mărilor. Ultima dată cînd a fost așa de cald ca în prezent a fost acum aproximativ 125.000 de ani, mult înaintea apariției civilizației umane. Iar ultimii opt ani au fost cei mai calzi de cînd se fac măsurători meteorologice. Pentru a reduce impactul schimbărilor climatice trebuie să reducem emisiile gazelor cu efect de seră. Din această perspectivă, însă, problema schimbărilor climatice nu mai este acum una științifică, ci una care ține de politic.

(Articol publicat în Dilema Veche nr. 1009 din 10 august – 16 august 2023)